Welcome to My Blog!

This is Boxer Template Demo Site
Follow Me

     Amețiți de tot ce se întâmplă în jurul nostru, uităm să ne gândim la noi, la sufletele noastre. Viața e un carusel, oamenii trec prin aceleași etape în viață. Neglijăm fericirea, așteptăm toată viața ca ea să apară pe deplin, dar aceasta nu se va întâmpla dacă doar așteptăm. Fericirea, în sine, nu ține cont de ceea ce avem, ci de ceea ce simțim legat de ce avem — în viață.
     Suntem diferiți, însă aceleași lucruri, adaptate, ne pot face fericiți pe toți. Așteptăm, muncim toată viața, luptăm atât de mult și din greu, dar ni se poate lua totul atât de repede și fără vreun efort, măcar.
     Prietenii pe care credeam că nu îi vom pierde niciodată, — acei prieteni care arată cea mai mare sinceritate, încredere și bunătate — îi putem pierde, totuși. Și ce este cel mai straniu: faptul că uneori aceasta se întâmplă fără vreun motiv solid. E nedrept. Dar e adevărat. Viața între atâta răutate și ațâți oameni egoiști nu are cum să fie dreaptă, până la urmă.

      Văd zilnic oameni. Și chiar dacă „arătăm la fel“, — anatomic — văd atâtea priviri diferite. De fapt, fiecare exprimă ceva unic… printr-o singură privire. Și nu mă refer la clasicele: 'bucurie', 'tristețe' etc. O privire nu poate exprima o singură stare, pentru că suntem mult mai complecși de atât, nu? Și nici la oamenii care încearcă să transmită stări false, prin privire, nu mă refer. Nu vreau să mă mai gândesc la falsitate pentru că ea oricum există și își face treaba și singură.

      Uneori numai faptul că le vedem pe acele persoane care ne plac, pe care le respectăm/ne respectă, — poate legați familial de noi — ne oferă puterea de a continua să luptăm. Sunt unele persoane care știu să dea sfaturi într-un mod în care să îți pătrundă sufletul. Acele persoane* îți pot aduce, pe lângă putere, și satisfacție/mulțumire de sine.

___

*"Witch" s-a sfârșit.

      Simțeam cum toată presiunea se scurge încet din mine, cum nevoia nebună de liniște încearcă să-și facă loc printre agitație. Cu toate acestea, pasul mi se întețea, efortul devenea din ce în ce mai insuportabil și, în același timp, calmant. Nevoia de a evada, de a ieși din lumea asta. Oriunde altundeva. Doar eu. Până urma să îmi refac forțele; atunci m-aș fi întors și aș fi reclădit firul vieții mele. Aveam o nevoie stranie — ce până și pe mine mă speria — de a țipa. De a-mi vărsa tot amarul în neant, iar neantul cred că ar fi singurul care nu mi-ar răspunde cu aceeași monedă. În cărți citisem nenumărate povești în care oamenii au reușit să își refacă viața după un eșec; în care și-au strâns puterile pentru ca, în final, să reușească să schimbe firul vieții lor. Mă întrebam cât de mult trebuie să aștept, cât de indulgentă ar trebui să fiu sau ce atitudine să am. Oare ignoram sau îmi păsa prea tare? Nici eu nu-mi putea da seama, măcar.
     Dar uneori se mai întâmplă și așa… Adormi pe o poieniță liniștită, plină de flori frumoase, sub apusul cald și blând, și te trezești în mijlocul războiului, sub nori negri de fum, undeva între două lumi, ambele groaznice. Și știi că ai de făcut o alegere, dar oricare ar fi ea, ar duce la eșec. Așa că nu are rost. Alegi să te descarci de povară măcar pentru câteva clipe. Așa cum făceam eu acum, alergând — și simțeam că inima îmi accelerează pașii, nu mintea; era atât de puternică acea nevoie…

     Chiar dacă eram încă în aceeași lume, care îmi golise sufletul de tot ce mai aveam, care se jucase cu mine jocuri mult prea grele, care trișase de atâtea ori cu nerușinare, simțeam că, totuși, stă undeva în spatele unui zid, undeva de unde nu putea ajunge la mine, dar lovea zidul și se zbătea până la os, apoi își lingea rănile și o lua de la capăt. Iar eu fugeam pe lângă zid încercând să trec de el, să las bestia în urmă, să nu mă mai întorc niciodată. Însă drumul era interminabil. Cu cât înaintam, cu atât devenea din ce în ce mai lung. Și îngust. Mă întrebam când aveam să fiu prinsă între acele ziduri sau când aveam să sfârșesc în ghearele bestiei din spatele lor.
     Speranța se scurgea mai violent decât se auzeau ropotele de ploaie pe strășinile caselor pe lângă care alergam. Eram leoarcă dar cui îi păsa?! Oricum nu simțeam nimic. Eram prinsă între cele două lumi: una mai crudă decât cealaltă. Totuși, încă alergam. Poate, la un moment dat, aveam să găsesc ieșirea, să mă trezesc din nou în poieniță, sub soarele cald și norii pufoși…

•♦•♦•♦•♦•♦•♦•♦•♦•♦•♦•♦•♦•

     Vara. Probabil este cel mai așteptat anotimp din an, atât de către copii, – care iubesc vacanța – cât și de cei mari, cărora li se iau multe griji de pe umeri…
     Dar și de către Witch. Aceste aproape trei luni ne oferă putere proaspătă, nouă, gata de acțiune, putere de care ar trebui să avem grijă tot restul anului. Însă…
     Pe lângă forța pe care ne-o oferă, sunt și unele slăbiciuni. Este anotimpul cel mai activ al anului, timp în care nu numai ‘forțele witch’ izbucnesc, din păcate… Până la urmă, în toți există acele laturi ‘clasice’ ale personalității umane. Numai că această combinație între putere, încredere, ambiție – calități care izbucnesc mai tare decât orice – și caracterele noastre invincibile… este, pot spune, „pur și simplu un lucru de care să fugi mâncând pământul”. Și nu exagerez. De ce nu exagerez? Chiar și între noi apar conflicte… unele care pot fi trecute ușor cu vederea, altele grave, până la foarte grave.
     Astfel, pe lângă căldură, vacanțe și distracție, mai cad și ploi de vară. Cu tunete și fulgere, nori care par mai urâți decât sunt în realitate. De aceea, vara vin și cei mai mulți dușmani. Dușmani față de care ți se poate – sau nu – schimba părerea până într-un final…
     Dacă stau să adun dușmanii pe viață pe care îi are ‘Witch’, mai mult de jumătate din ei sunt cunoscuți – făcuți – vara.

      În clipele astea, încă de câteva zile, suntem despărțite, îmi e dor de ele. Dar nu „despărțite” în sensul propriu-zis. Doar nu pot lua legătura absolut deloc cu ele de aici, de unde sunt acum. Probabil că atunci când voi posta asta, voi fi cu ele. Foarte probabil…

       Încă un lucru pe care aș vrea să-l menționez este legat de alții. Căci am spus că vara suntem mult mai irascibile, atunci e normal că ne-am făcut deja o mie de dușmani. Sau „dușmănei”. Recunosc față de toți că da, uneori am exagerat… sau m-am lăsat dusă de val. Însă niciodată nu îmi fac dușmani fără vreun motiv. Fiecare din membrele ‘Witch’ sunt la fel de irascibile când vine vorba de nedreptate sau răutate nejustificată, aroganță fără sens, sarcasm.
      Când cineva pretinde ceva neadevărat sau incomplet sau… orice spus, – numai dacă îmi este străin – reacționez. Negativ. Și nu termin până când nu mi se face dreptate. Și cam așa o ținem toată vara… Îmi e greu în momentele alea. Mai ales dacă aș fi singură… De fapt, nu cred că s-ar putea pune problema; foarte probabil nu aș face față de una singură. De regulă, mă „plictisesc” repede de unii dușmani, de unele certuri și tind să ignor.

      Îmi e dor de această prietenie perfectă și număr zilele până vom fi iară' împreună. #witch

•♥•♥•♥•♥•♥•♥•♥•♥•♥•♥•♥•♥•

     Vrei să auzi o poveste? E special pentru tine. „Special pentru tine“ mă chinui eu acum să o scriu.

     Recent mi-am amintit de vremurile în care credeam în acea prietenie adevărată despre care am mai scris odată și vreau să vezi și tu, dragul meu (cu sarcasm), cum stau lucrurile acum.
     Da, acum sunt indiferentă dar nu mă pot abține să nu scriu despre asta. De ce? Unele lucruri nu sunt clarificate și se poate să crezi ceva ce în realitate nu e adevărat. Nu se știe niciodată la ce poate da naștere imaginația…

     WITCH. 4 ani? Cam așa. Tu. Sau, mai bine zis, fostul tu. Cât? 1 an. Felicitări. E ceva ce puțini au reușit, recunosc.
      Vrei să îți spun cine pretinzi că ești și cine ești, de fapt, în realitate?
      Perfect. Ești omul indiferent dar atunci când îți găsești perechea, devii moale, ușor tandru, lucruri pe care nici tu nu le crezi la tine. Ești retras dar te implici atunci când îți pasă. Chiar și atunci când te-ai putea numi „fericit“, nu ești, dragul de tine…
      Ești omul indiferent dar atunci când îți găsești perechea, devii moale la început, ușor tandru-spre-prefăcătorie, lucruri pe care nu numai că nu le înțelegi, dar nici nu le vezi. Ești retras dar te implici, de fațadă, atunci când îți pasă. Însă lucrul ăsta e limitat. Și atunci când ești fericit, EȘTI! Dar e pe moment, ai învățat și tu, în sfârșit, că dacă nu ai persoanele bune, potrivite, lângă tine, nu ai cum să fii fericit? Că atunci când te folosești de persoanele din jurul tău, nu câștigi fericire pură? Poate doar plăcere. Și în subconștient… vină.

      Uite, fix asta mă deranjează. Te dai cuminte dar ești depravat, folosindu-te, după cum tu ai mărturisit, de prietenele tale… Apoi te dai „șmecher“ în modul ăla manelist, scârbos, dar realitatea e total alta. Of, of…
      Te vaieți că ești rău, dur, sobru. Dar nici nu încerci să fii altfel. Ăsta e ultimul lucru despre tine. WITCH nu e așa. Deloc. Dacă se poate, îți spun că e chiar opusul. Vă iubesc, WITCH.

      Se spune că „timpul nu e pierdut“. Dar indiferent de de s-ar mai întâmpla, este. WITCH E WITCH. Și niciodată nu se va schimba. ❤

      W.I.T.C.H.

     W - Will: heart (R): Controlată de magia inimii ei puternice, are o fire serioasă, în toată puterea cuvântului, este dedicată zi și noapte grupului W.I.T.C.H.. Chiar dacă „inima” este elementul ce o definește, rațiunea îi este incomparabilă și nu lipsește niciodată din… pot spune: toată viața ei. Ca și toate celelalte membre W.I.T.C.H., iubește arta.
     Elementul care m-a fascinat cel mai tare la ea, este instinctul și spiritul de observație. Într-adevăr, ei i se potrivește „puterea inimii” deoarece mereu a putut să citească o persoană chiar și de la prima vedere… și nu s-a înșelat niciodată!

     I - Irma: water (G): M-am descris în primul blog #witch.

     T - Taranee: Earth ; C - Cornelia: wind (I): Stăpână atât a focului, cât și a pământului, este o luptătoare de nedescris, vă garantez. Este membra grupului W.I.T.C.H. care își sacrifică orice moment din viață pentru a-și demonstra puterile, și ale ei, și ale întregii echipe. Are un spirit de echipă inimaginabil, strategie, e foarte ageră și curajoasă. Nu ai nicio șansă să ieși viu dacă o înfrunți. Dar, așa cum am mai menționat, spiritul de echipă o face ca, atunci când restul membrelor W.I.T.C.H. sunt lângă ea, să își dubleze – dacă nu, chiar tripleze – puterile.
     Este membra care niciodată nu are voie să lipsească. De nicăieri.
     E puternică datorită ei, nu puterilor, pot spune. Ele-i sunt doar ca suport!

     H - Hay Lin: weather (E): Hay Lin controlează vremea. Este foarte simpatică, sigură pe ea, opinia ei având mereu greutate, la fel ca norii pe care îi poate atârna deasupra dușmanilor cu un pocnet de degete și o vorbă „dulce”.
     Este atât de puternică încât forța ei poate deveni ușor subiect de invidie pentru oricine, vă asigur!
     Inima, încrederea ei, sunt greu de câștigat, la fel ca și aprecierea ei, lucruri de care W.I.T.C.H. se bucură din plin. ♥
     Pe lângă acei nori cenușii, poate stârni și nori roz. Inima ei e plină de iubire, atât de multă încât poate construi nori noi cu ea. Mulți. Însă știe cum să-și controleze propria-și vreme, astfel încât să păstreze cerul senin, în mare parte. Căci orice vreme e nelipsită de ploi… din când în când.

Vă iubesc! Pe toate!

- Irma.

W.I.T.C.H.

     Eu sunt Irma.
     Hm, prezint:
Sunt artistă.
• Melancolică, firavă, tipa pe care nu o acceptă nimeni mai mult de 2 zile pentru că sunt enervantă și stresantă dar sigur o vei ține minte cu drag pentru tot restul vieții tale. De ce? Nu știu… •
♥ Iubesc frumusețea, indiferent de natura ei. ♥
• Îmi plac oamenii siguri pe ei și puternici. •
• Sunt Irma, artista apei. Nu știu de ce, dar cred că într-o viață anterioară am fost… steluță de mare. 😊 •
• Le iubesc pe celelalte membre W.I.T.C.H. * Doar pe celelalte membre W.I.T.C.H. *
• Mă mai găsiți și pe Facebook și Instagram. •
• De asemenea… nu este primul meu blog (cu „acesta” (←link) cred că am dat lovitura) și obișnuiesc să mai scriu și pe Wattpad… •
• O să postez cât de des pot. •

     Bun; să începem.
W.I.T.C.H.: Nu suntem tocmai vrăjitoare. Dar, cu siguranță, malefice
      Nu am cuvinte să vă descriu…

     Am avut foarte multe dispute cu alții și pot spune că suntem renumite pentru asta.

      Și, cu siguranță, și voi… Pot să vă dau câteva sfaturi despre asta dar, poate, altădată.

      Acum vreau să vă avertizez în legătură cu… prieteniile inutile.


     Toți aveam/avem prieteni care, cândva, poate ne-au trădat sau chiar au plecat. Ei bine, pe astfel de oameni să nu vă gândiți să-i primiți înapoi.

     Da, poate toți sunt diferiți dar nu neglijați faptul că, în mare, toți oamenii normali au aceeași mentalitate.

     Și o spun din proprie experiență. Dacă cineva v-a trădat, sigur a avut un motiv, ceea ce înseamnă că, până la urmă, s-a folosit de voi. Oare de ce nu ar face la fel și a doua oară?

     Eu am fost pusă de foarte multe ori în postura în care un/o prieten(ă) s-a întors înapoi. Poate că nu am spus din prima: „NU!”… dar dacă a insistat, da, am spus acel „nu”…

    Credeți-mă, prietenii care VOR prieteni nu și-i lasă și, cu atât mai mult, nu se folosesc de aceștia. Dacă, de exemplu, au nevoie de tine sau de ceva ce ai tu, îți cer, pur și simplu, ajutorul.

     Am dat de mulți așa-ziși „prieteni”, iar celelalte membre W.I.T.C.H. (pe care am să le descriu în altă postare ♥), în special Will, m-au ‘obligat’ să renunț la ei imediat. Ei bine, la toți am renunțat (recunosc că la unii am avut nevoie de mult timp, voință și multe motive de la Will). Credeam că exagerează, că sunt egoiste și nu mă lasă să socializez și cu alți oameni… dar aveau dreptate, mă credeți? Toți s-au dovedit falși.

     AȘA CĂ DACĂ CINEVA DE CARE SUNTEȚI SIGURI CĂ VĂ VREA BINELE ȘI VĂ IUBEȘTE face la fel ca în cazul meu, ascultați-l… 

     Însă, oriunde e loc pentru excepții.

 

     La o sigură persoană nu am renunțat. Am ținut-o aproape de mine timp de un an; an în care le-am părăsit pe W.I.T.C.H.…

     Acum chiar regret această veche alegere pentru că finalul nu a fost prea diferit. Persoana respectivă mi-a zis „adio” fără vreo urmă de bun simț, regret sau interes. În ochii acesteia nu eram mai mult decât punctul lui „i”, înțelegeți voi…

     Și m-am întors la W.I.T.C.H.. M-au primit înapoi cu brațele deschise chiar dacă, sunt sigură, nu meritam… deloc. Da… ei sunt acei prieteni adevărați. Dar totul depinde și de tine. Oare îi meriți? Oare TE merită? 

     Oamenii care nu acceptă pe nimeni ‘nou’ în grupul lor, oamenii care, indiferent de cât de mult le-ai greși (asta dacă nu cumva te dovedești chiar tu profitor sau fals…), nu te lasă. Oamenii care își lasă tot… familia, partenerul (bineînțeles, nu folosesc verbul „a lăsa” cu sensul de „a părăsi”), tot… dacă simte/vede că e ceva în neregulă cu unul din membrii grupului. Aceia sunt oamenii ‘ADEVĂRAȚI’. 

      Nu cei care pun pretexte, motive… ș.a.m.d..


— IRMA (W.I.T.C.H.)




— W.I.T.C.H. 



Cunoasteti tipologia? :))) #eternaintrebare

Posted by Mihai Bendeac on 13 August 2015

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Translate

logo

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Proin tempus pellentesque consectetur.

Morbi tincidunt commodo dui, eu fringilla dui iaculis ac. Vestibulum viverra iaculis dignissim. Ut condimentum